decembrie 22, 2016
|

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-24

Am întâlnit-o pe Nicoleta în plin proces de metamorfoza dintr-o tânără cu o frumusețe nativă, într-o mireasă elegantă. Pe Strada Frumoasă este localizat, strategic, salonul condus de Suzana Vișan. Salonul este la fel de chic cum l-ati mai vazut pe blogul meu.

Pornind de aici am petrecut toată ziua împreună cu Nicoleta și Silviu, parcurgînd fiecare etapă a nunții, mai puțin cununia civilă. Aceasta a avut loc cu trei ani în urmă. Trecerea acestor ani a făcut ca Nicoleta și Silviu să acumuleze experiența de cuplu, ceea ce se simte din interacțiunea celor doi.

Ședința foto din ziua nunții a fost una cu mult mai scurtă decât cea pe care o plănuisem, dar m-am bucurat de minutele dedicate acesteia.

Mașinile de epocă au fost un punct de atracție al nuntașilor, dar și al oamenilor pe care i-am întâlnit pe trotuare. Așa am ajuns la Biserica Albă, o biserică cu peste 300 de ani de existență, și de aici am pornit spre Crystal Tower, la Restaurantul Sole, aflat la etajul 15 al turnului.

Prietenii veniți de pretutindeni au fost într-o formă de zile mari, prilejuindu-mi numeroase ocazii de bucurie fotojurnalistică, pe muzica trupei Asha.

Vă mulțumesc pentru tot, Silviu și Nicoleta!

Casă de piatră!

PS: Slideshow-ul cuprinde un rezumat amplu al nunții. Îl găsiți la sfârșitul acestei postări (https://vimeo.com/196727761). Pentru parolă și pentru a vedea varianta HD contactați-i pe cei doi. Nu uitați să vă puneți căștile sau să porniți boxele. Vizionare plăcută!

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-01

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-02

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-03

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-04

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-05

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-07

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-08

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-09

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-10

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-11

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-12

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-13

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-14

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-15

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-16

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-17

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-18

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-19

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-21

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-23

fotografii nunta

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-26

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-27

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-28

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-29

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-30

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-31

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-32

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-33

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-35

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-36

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-37

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-38

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-39

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-40

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-42

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-41

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-43

fotograf-nunta-nicoleta-si-silviu-sole-restaurant-42

Slideshow-ul este aici: https://vimeo.com/196727761

UA-61570567-1